Tragedie în Cluj! Băiețel de un an, strivit de o mașină condusă de un prieten al părinților

Tragedie în Cluj! Băiețel de un an, strivit de o mașină condusă de un prieten al părinților
Femeie de 50 de ani, moartă după ce s-a înecat cu cartofi prăjiți / Sursa FOTO: Facebook caracter ilustrativ
Publicat: 29/06/2023, 09:55
Actualizat: 29/06/2023, 10:06

Tragedie în Cluj! Un băiețel de numai un an a fost strivit de o mașină condusă chiar de un prieten al părinților săi!

Cumplitul accident s-a petrecut în timp ce părinţii băiatului şi câţiva prieteni se aflau într-un camping de la marginea localităţii. Părea o zi superbă și relaxantă, însă, atunci când un bărbat de 61 de ani, prieten cu părinţii copilului, a încercat să-şi parcheze maşina, nu a observat băiețelul întins pe iarbă.

Din nefericire, deși medicii au făcut eforturi să îl salveze pe micuț, acesta a fost declarat decedat la spital.

Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, dar s-a stabilit că nu a consumat alcool înainte de a se urca la volan. Pe numele lui a fost întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar şi anchetatorii spun că a fost vorba de un accident nefericit.

”Poliţiştii au constatat că un conducător auto de 61 de ani, care intenționa să parcheze autoturismul, l-ar fi accidentat pe copilul de 1 an și 5 luni, care a fost transportat de urgență la o unitate medicală unde i-au fost acordate îngrijiri.

Din nefericire însă, în cursul aceleiași seri a fost declarat decesul acestuia. Conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest de către polițiști, iar rezultatul indicat a fost negativ”, a declarat Andreea Vișan, purtător de cuvânt al IPJ Cluj.

Pe numele şoferului, poliţiştii au deschis acum un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Elena Popescu
Elena Popescu iubește jurnalismul încă din adolescență, atunci când și-a descoperit pasiunea pentru scriitură. Primul job a fost la numai 21 de mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Emmanuel Macron a vizitat Satul Olimpic înainte de Jocurile de la Paris 2024